Scenariu privind siguranța

Cea mai mare catastrofă care se poate produce într-un scenariu de acordare de prim ajutor este ca un accident grav să atragă după sine un altul, din cauza pericolelor de la locul respectiv și a nepriceperii celui ce oferă primul ajutor. Înainte de a ajuta pe cineva, este deosebit de important să analizați cât de sigur este cadrul înainte de a intra în el. De exemplu, fiți atenți la pericolele din trafic în cazul accidentelor grave pe șosele sau în apropierea lor, la pericolele de natură electrică sau la cele ce implică apa.

Dacă meciul continuă, există riscul ca persoana care acordă primul ajutor să fie accidentată. Jucătorii pot constitui ei înșiși un pericol când intră în panică sau încearcă să acorde ajutor. Preluați controlul asupra situației, comunicați-le tuturor că sunteți cel ce dirijează situația atât vocal, cât și prin acțiuni, și preveniți panica. Implicarea bine-intenționată a unui jucător, de exemplu rostogolind o persoană în stare de inconștiență, poate afecta grav starea celui accidentat.

Trimiteți-i pe ceilalți jucători cât mai departe de persoana accidentată

Pericole în rugby

Este posibil ca arbitrul să nu fi observat incidentul și să lase jocul să continue. Și, chiar dacă a observat incidentul, este posibil să lase jocul să continue până la o întrerupere firească a jocului.

Din această cauză, persoana care acordă primul ajutor poate să intre în contact cu unu sau mai mulți jucători care continuă jocul. Prin urmare, dacă intrați pe terenul de joc, trebuie să evaluați, în ceea ce vă privește pe dumneavoastră și pe cel accidentat, pericolele și avantajele care decurg din ceea ce doriți să faceți și, dacă credeți că jocul trebuie oprit imediat, trebuie să vă gândiți cum să transmiteți clar acest lucru oficialilor.

Pericole legate de mediu

Apa

Operațiunile de salvare din apă nu fac obiectul acestui curs. Totuși, principiul general în cazul acordării de ajutor unei persoane accidentate, în stare conștientă și care este în dificultate în apă, este de a nu intra sub nici o formă în apă. Pot fi aruncate persoanei accidentate obiecte aflate la îndemână, precum un colac de salvare, o minge de rugby sau alte obiecte care plutesc, astfel încât aceasta să poată rămâne la suprafață și să poată înota până la țărm. Puteți ajunge la ea și cu bețe lungi, crengi de copac sau funii etc.

Electricitate

În cazul unei persoane care s-a electrocutat fie în interior, fie prin contact cu o sursă de electricitate din aer liber sau un cablu, trebuie să vă asigurați că nu mai este în contact cu sursa respectivă de curent electric. Dacă este încă în contact cu sursa de curent electric, de exemplu cabluri, trebuie să îndepărtați cu atenție sursa de curent electric de persoana în cauză cu ajutorul unui obiect neconductor de electricitate, precum o coadă de mătură din lemn.