Traumatisme la nivelul țesuturilor moi

Traumatismele la nivelul mușchilor, de pildă în jurul coapsei (cvadriceps) sau a tendonului de la genunchi, sunt mai frecvente și se pot manifesta sub forma unei umflături și dureri la mișcare, după un placaj sau alt incident. Umflarea cauzează mai multă durere și avem de-a face cu un cerc vicios. Prin urmare, primul ajutor se bazează pe protecția zonei afectate, limitând mișcarea și ajutând la reducerea umflăturii.

În cazul majorității traumatismelor la nivelul țesuturilor moi, respectați tehnica PRICE.

Traumatismele la nivelul tendonului genunchiului sunt des întâlnite în rugby

PRICEAcțiune
ProtecțieProtejați membrul accidentat împotriva unor traumatisme noi. Scoaterea de pe teren, un bandaj care exercită presiune asupra locului accidentat sau poate o simplă atelă, dacă este cazul, vor proteja zona afectată și o vor sprijini, ameliorând dur...
RepausUtilizarea unei atele sau a unui bandaj de suport vor ajuta sportivul să folosească cât mai puțin membrul afectat, ameliorând durerea și nepermițând să se umfle mai tare
GheațăGheața ameliorează cel mai bine durerea și ajută la scăderea umflăturii. Ideală ar fi utilizarea unei pungi cu jumătate gheață/jumătate apă. Aplicați 20 de minute, iar, după 2 ore, aplicați din nou.
CompresieStrângerea mușchiului traumatizat cu un bandaj poate sprijini zona afectată, împiedicând orice mișcare inutilă și ameliorând durerea. De asemenea, împiedică umflarea.
RidicareDacă este posibil, ridicați membrul traumatizat printr-un bandaj suspensor sau pe un scăunel pentru a îndepărta fluxul sanguin din zona accidentată, ajutând la scăderea umflăturii.

Primul ajutor în cazul traumatismelor la nivelul membrelor depinde de simptomele manifestate. Poate fi greu să faci diferența între un traumatism la nivelul mușchiului și un traumatism la nivelul tendonului, prin urmare, deseori tratamentul inițial este același – evaluarea DR ABC și PRICE, până la sosirea ajutorului calificat.