Cuvânt înainte
Obiectivul jocului este ca două echipe formate din 15, 10 sau 7 jucători fiecare, practicând un joc corect, în conformitate cu legile şi în spirit de sportivitate, să poarte, să paseze, să şuteze balonul şi să-l culce la pământ, pentru a marca cât mai multe puncte, echipa care a marcat cel mai mare număr de puncte fiind câştigătoarea meciului.
Legile jocului, împreună cu setul de prevederi specifice pentru jucătorii sub 19 ani şi pentru jocul în 10 și în 7, sunt complete şi cuprind tot ceea ce este necesar pentru ca jocul să se desfăşoare corect şi cinstit.
Rugby este un sport care presupune contact fizic și, ca atare, prezintă pericole inerente. Este foarte important ca jocul să fie disputat în conformitate cu legile și să existe o preocupare continuă pentru securitatea jucătorilor.
Jucătorii au responsabilitatea de a fi pregătiţi fizic şi tehnic pentru a juca în conformitate cu legile și de a se angaja să participe în acord cu principiile siguranței și plăcerii jocului.
Persoanele care-i antrenează sau care-i pregătesc pe jucători au responsabilitatea de a se asigura că aceştia sunt pregătiţi să respecte legile, să joace corect și să adopte o conduită sigură.
Arbitrul are datoria de a aplica legile corect la fiecare meci, inclusiv legile aflate în testare sau variațiunile legilor aprobate de World Rugby.
Federaţiile au datoria să asigure cadrul necesar ca jocul, indiferent de nivel, să se desfăşoare în condiţii de disciplină şi de sportivitate.
Principiul fairplayului nu poate fi susținut numai de arbitru. Responsabilitatea pentru respectarea acestui principiu revine tuturor federaţiilor, cluburilor și celorlalte organisme afiliate, precum și antrenorilor și jucătorilor.
Fiecare federație trebuie să creeze un program de dezvoltare destinat tinerilor jucători. Prin acest program, jucătorii tineri pot fi inițiați, treptat, la momentul oportun, în diferitele faze ale rugbyului, oferindu-li-se mai multă protecție împotriva accidentărilor. Nivelurile de vârstă și conținutul acestui program trebuie să fie stabilite de fiecare federație, în funcție de caracteristicile specifice ale mediului de joc din acea federație.