Traumatisme la nivelul craniului și al gâtului

Jucătorii în stare de inconștiență nu vă pot spune dacă simt o durere sau o sensibilitate la nivelul gâtului. Știm că traumatismele craniene grave sunt asociate, uneori, cu o fractură la nivelul gâtului (coloana cervicală). Orice persoană care este în stare de inconștiență din cauza unui traumatism cranian sau care acuză o durere la nivelul gâtului trebuie considerată ca prezentând un traumatism serios la nivelul gâtului. O mișcare suplimentară inutilă poate transforma traumatismul la nivelul osului gâtului în traumatism la nivelul măduvei spinării care duce la paralizie; prin urmare, este esențial să protejați capul și gâtul prin stabilizare manuală în ax (MILS), dar și să-i interziceți jucătorului să se miște.

Timpul este de partea noastră; prin urmare, după puțin timp, prin simpla protejare a gâtului cu ajutorul MILS și prin evaluarea DR ABC, jucătorul își poate recăpăta cunoștința și vă poate spune dacă are o problemă la nivelul gâtului, permițându-vă să opriți MILS. Dacă aveți totuși îndoieli, mențineți MILS. Toți jucătorii făcuți cnocaut trebuie scoși de pe teren, nu trebuie lăsați singuri și nici să conducă un vehicul și trebuie să fie consultați de un medic cât mai repede posibil.

Dacă există simptome îngrijorătoare, precum durere la nivelul gâtului, stare de slăbiciune, dificultăți de respirație sau senzații modificate la nivelul membrelor sau dacă jucătorul este în mod evident confuz sau în stare de inconștiență, trebuie să mențineți MILS și să monitorizați ABC până la sosirea unui ajutor calificat.