Capitolul 1 – Principii generale

Introducere

Primum non nocere este un dicton medical care înseamnă „Mai întâi de toate, să nu faci mai rău”. Când ai de-a face cu o accidentare, problema care se pune adesea este mai degrabă ce nu trebuie să faci decât ce trebuie să faci. Acțiuni simple precum protejarea capului și a gâtului, deschiderea căilor respiratorii sau sprijinirea unui membru accidentat sunt, de multe ori, singurele măsuri necesare în fazele imediate ale gestionării unei accidentări.

Multe lucruri se ameliorează în timp și, de obicei, preluarea controlului asupra situației și prevenirea panicii sunt singurele măsuri care trebuie luate până când jucătorul își revine în mod vizibil sau până când sosesc persoanele cu mai multă experiență în acordarea ajutorului.

Bineînțeles, există situații în care simplul fapt de a sprijini jucătorul și de a aștepta este greșit, de ex. neidentificarea unui stop cardiac. Acest tip de situații va fi dezbătut în cadrul acestui curs. Pe lângă sfaturi referitoare la lovituri și zgârieturi obișnuite în rugby, acest curs este conceput pentru a vă instrui în câteva tehnici necesare în acele situații rare când ați putea avea de-a face cu o persoană accidentată, probabil grav, sau care nu se simte bine, într-un cadru care are legătură cu rugby-ul.

Principiile generale ale primului ajutor în sport sunt:

  1. Mai întâi de toate, să nu faci mai rău.
  2. Preia controlul.
  3. Evită orice mișcare inutilă.
  4. Tehnici simple salvează vieți.
  5. Asigură-te că ajutor mai calificat se află pe drum.
  6. Identifică situațiile în care trebuie să faci mai mult.