Identificarea unui traumatism grav la nivelul gâtului

Poate fi foarte greu să faci diferența între un traumatism grav și unul minor. Persoanele în stare de inconștiență nu pot spune dacă simt o durere la nivelul gâtului sau o slăbiciune și, până la proba contrarie, trebuie să considerați că au suferit un traumatism grav la nivelul coloanei. În cazul acestor persoane trebuie utilizată tehnica de stabilizare în ax (MILS) pentru a se împiedica alte mișcări ale capului sau ale gâtului.

În caz de durere la nivelul gâtului, lipsă a senzațiilor la nivelul picioarelor sau imposibilitate de a mișca picioarele, traumatismul este evident. În cazul persoanelor care prezintă un traumatism deasupra claviculei, trebuie să luați în calcul faptul că poate fi vorba despre un traumatism grav la nivelul gâtului, însă dacă aveți îndoieli, cel mai sigur este să tratați persoana accidentată ca și când ar prezenta o leziune la nivelul coloanei.

Cine trebuie tratat ca și când ar prezenta o leziune gravă la nivelul gâtului?

  1. Orice persoană în stare de inconștiență.
  2. Orice persoană care s-a accidentat deasupra claviculei.
  3. Orice persoană care acuză dureri la nivelul gâtului.
  4. Orice persoană care nu își poate mișca brațele sau picioarele și/sau respiră dificil.
  5. Orice persoană în privința căreia aveți dubii!